Inceputuri : omul-natura a fost cucerit de omul-cultura. Atunci cand lumea-civilizatie a invatat sa domine lumea-natura, haosul ne-a prins in valtoare. Am inceput sa uitam ca facem parte din cosmos. Omul, trestia ganditoare, nu e decat o maimuta cu ceva mai multa constiinta de sine. Noi si animalele, de fapt ecuatia ar trebui sa inceapa: animalele si noi, nu suntem altceva decat membrii aceleiasi familii. Ar trebui sa-i urmarim ceva mai mult pe acesti veri ai nostri, sa observam ca nimic nu e irosit in ntura si ca toate actiunile nascute din instinct isi au un scop foarte clar definit. Daca omul s-ar lasa ceva mai mult in voia instinctului si-ar descoperi un potential ascuns. Competentele care ne-au scos din epoca de piatra ar putea fi utilizate pentru a intelege ca natura nu ne este inamica ci o enciclopedie a vietii.
Dar cand spun instinct, ma refer la calea catre noi insine, la vocea interioara care ne ghideaza atunci cand ne aflam la rascruce de drumuri. Instinctul e confundat adesea cu animalitatea, cruzimea, violenta. De prea multe ori am judecat drept instinct animalic pornirile violente ale omului impotriva omului, asemanandu-l cu animalele de prada. Numai ca uitam sa facem distinctia intre instinctul de supravieturie al animalului de prada, care se materializeaza prin vanatoare si pornirea violenta a omului impotriva semenului sau a unui animal. Pornirile violente ale omului isi au radacina in lipsa de cumpatare, in nevoia de putere, suprematie. Omul, in actiunile sale nu mai e manat de nevoia de supravietuire ci de cea de dominatie si putere. De fapt puterea asupra celorlalti se traduce prin controlul celorlalti, prin manipulare si ipocrizie.
Noi inca nu am trecut de era inceputurilor, chiar daca am progresat atat de mult din punct de vedere tehnologic. Inceputul este nasterea, primii pasi, copilaria. Copiii sunt atat de cruzi cu ce-i inconjoara. Este modalitata lor de a descoperi lumea. Nu realizeaza ca fac rau sau ca-si pot produce rau. Ati observat cum in preajma unui copil in primii sai ani, niciun obiect nu e in siguranta, cel mai vulnerabil fiind chiar el, expus pericolelor pe care nu stie sa le ocoleasca, din contra, in calea carora se arunca cu atata incapatanare.
Ar trebui ca in urma atator semnale de alarma sa ne trezim din somnul lipsei de constiinta. Sa luam seama la lucrurile ce ne inconjoara. Sa observam ca totul sufera daca noi producem suferinta, ca mai tarziu ne doare si pe noi daca acum am ranit pe cineva: om sau animal. Si nu ma refer la durere fizica ci la cea a constientizarii durerii provocate. Atunci cand inveti sa intri in pielea celuilalt ii realizezi durerea, altfel indiferenta pune stapanire pe noi, egoismul copilariei ne conduce si duce doar la consecinte nefaste.
Am crescut. Suntem cu totii nite tineri ce au terminat liceul si trebuie sa-si gaseasca drumul. Sa inceteze sa mai experimenteze, sa inceteze cu actele de teribilism si sa se maturizeze.
Haideti sa ne maturizam impreuna. Sa alegem sa ne salvam casa si orasul. Haideti sa privim cartierul ca pe propriul dormitor, strada ca pe sufrageria noastra, blocul ca pe orasul in care locuim, iar orasul ca pe tara noastra. Urmand ca noi toti, din tari diferite sa realizam ca facem parte din aceeasi tara-planeta. Fara discriminari, fara concurenta materialista, ci fiecare cu rolul lui bine definit in mecanismul vietii.
Fie ca inceputurile sa aiba o frumoasa urmare, o maturizare care sa ne imprime pe chipuri ridurile zambetului nu pe cele ale dezamagirii. Sa fie inscris pe fetele noastre ca am trait frumos, ca ne-am facut datoria fata de noi, fata de ceilalti, fata de lume, si ca indeplinirea datoriei ne-a adus satisfactii.
Recent Comments